Semnul exclamarii  Acest site folosește cookie-uri pentru analiză, conținut personalizat și publicitate. Folosind acest site, confirmați că sunteți de acord. Vezi detalii.OK

CES 2016 - Super mașina electrică Faraday

Super mașina electrică Faraday

Câte dintre conceptele de automobile futuriste și electrice au devenit realitate? Mie îmi vine în minte doar Tesla. Cu toate acestea nu putem întoarce indiferenți privirea de la liniile aerodinamice și agresive ale conceptului Faraday Future FFZERO1. 

Cine știe cât timp va mai trece până când vom merge toții în mașini electrice și inteligente care pot fi conduse doar prin gesturi sau prin intermediul ecranelor tactile. Cert este că echipa de la Faraday Future nu glumește și vrea să facă acest concept realitate. Se pare că nu duce lipsă de fonduri de vreme ce în spatele ei se află o companie gigant chinezească. Mai mult, a investit deja 1 miliard de dolari într-o companie de baterii din Nevada. 

Dar să lăsăm deoparte plictisitoarele detalii economice și să vedem cu ce se laudă monstrul numit FFZERO1. Pentru început vă spun că beneficiază de o 1000 de cai putere care sunt distribuiți pe toate cele 4 roți. Șoferul stă în mijlocul mașinii. Loc pentru pasageri nu există și este normal. Nu e o mașină cu care să te duci cu familia la cumpărături. Locul ei este pe pistă.

mașina electrică Faraday
Bordul mașinii este alungit spre dreapta și merge până în spatele șoferului. Se transformă într-un panou cu vedere la 180 de grade. Instrumentele de bord nu stau în fața ta, ci sunt grupate în jurul tău. Un design deosebit întâlnit doar în filmele SF.

Volanul este cu totul diferit. Este mai mult un suport pentru smartphone. Mașina beneficiază și de o aplicație prin intermediul căreia șoferul configurează setări ca tracțiune și accelerație. Mașină este făcută să oferă o experiență personalizată oricărui șofer.

FFZERO1 este un concept inteligent care încorporează și ideea de autonomie. Este perfect capabilă de a se descurca singură atât pe șosea, cât și pe pistă. 

Faraday
Una peste alta, Faraday Future FFZERO1 este o mașină care se adresează deopotrivă pasionaților de tehnologie și celor de viteză. Este o mașină a viitorului care trebuie să ofere siguranță și un condus cât mai plăcut și lipsit de stres. Când o să o vedem pe străzi, nu se știe. Dar până să apară, cred mai avem mult de lucrat la șoșele care sunt cealaltă latură a problemei tot mai apăsătoare numită transport.
Sursa: cnet.com


Articl de Oprescu Gabriel


  • 05.01.2016 11:01

Comentariu