Cursul Linux operating system
Sistemul de operare Linux a apărut pentru prima dată la începutul anilor ‘90 din secolul trecut, dar fără să fie observat. Însă, în următorii ani, sistemul de operare menţionat a făcut mari progrese şi a obţinut un rol foarte important în lumea digitală.
Una din principalele caracteristici Linux este rezistenţa la majoritatea viruşilor activi din zilele noastre, fapt care face ca acest sistem de operare să fie mult mai accesibil pentru utilizatori, care nu trebuie să-şi facă griji în privinţa achiziţionării şi instalării software-ului antivirus pentru securitatea desktopului.
Cu timpul, tot mai multe organizaţii din întreaga lume au început să folosească Linux, fapt care a făcut ca acest sistem de operare să devină cea mai mare concurenţă pentru Microsoft Windows, care era intangibil până atunci.
Odată cu dezvoltarea Linuxului, acesta devine tot mai solicitat și a crescut şi volumul de muncă pentru toţi administratorii de reţea care întreţin aceste sisteme de operare. Serviciile de implementare a Linuxului au devenit tot mai complexe, iar abilităţile necesare pentru realizarea lor tot mai solicitate pe piaţă.
Tocmai din aceste motive a fost iniţiat cursul Linux operating system ca să ofere sectorului IT cât mai mulţi experţi pregătiţi să răspundă la toate cererile pieţei. Cunoştinţele dobândite la acest curs vă vor ajuta să începeţi o carieră de succes în domeniul care vă oferă cel mai mult spaţiu pentru găsirea unui loc de muncă foarte bine plătit.
Sunteţi interesat de acest curs? | Îl puteţi parcurge în cadrul acestor programe LINK Academy: Network Administration şi Microsoft Administration. |
Descrierea şi scopul cursului Linux operating system
Acest curs vă va oferi cunoştinţe practice şi abilităţi utile pe care le veţi putea folosi pentru planificarea, proiectarea şi dezvoltarea sistemului de operare Linux şi a structurii sale. Cursul se concentrează pe reprezentarea Linuxului ca sistem de operare, lucru în mediu liniar de comandă, instalarea sistemului de operare, lucru în mediu grafic, lucru cu dispozitivele sistemului de calcul în sistemul de operare Linux şi prezentarea tehnicilor avansate pentru lucru în Linux.
Ca să puteţi urmări eficient cursul Linux operating systm şi să participaţi activ la el, trebuie să cunoaşteţi sistemele de operare la nivel de utilizator. În plus, deşi nu este necesar, vă va fi mai ușor să studiați dacă aveți experienţă de lucru într-un mediu liniar de comandă (bash shell, DOS...). De asemenea, este de preferat şi cunoaşterea hardware-ului unui sistem de calcul şi a reţelelor de calculatoare.
La primele lecții veţi cunoaşte rolul detaliat şi funcţiile Linux şi veţi afla totul despre dezvoltarea şi despre distribuţiile acestui sistem de operare. Este important de evidenţiat că veţi învăţa să lucraţi cu fişiere, directoare şi procesoare Linux, dar şi să manipulaţi software-ul.
Ulterior, pas cu pas veţi asimila abilităţi tot mai complexe. Având în vedere împărțirea cursului în 9 unităţi tematice, lecțiile sunt gândite astfel încât în fiecare unitate parcursă să vă dezvoltați abilităţi noi, care vă vor permite să asimilaţi cu uşurinţă materia ce urmează.
Scopul acestui curs este prezentarea detaliată a Linuxului ca sistem de operare diferit, inovativ şi gratuit, care aduce numeroase soluţii avansate. După finalizarea cu succes a cursului, veţi înţelege toate conceptele de bază ale acestui sistem de operare şi veţi cunoaşte numeroase comenzi folosite pentru configurarea și adaptarea Linuxului de la shell prompt.
Veţi dobândi şi cunoştinţe foarte utile din domeniul implementării şi setării în mediul grafic de utilizator KDE. Profesori cu experinţă vă vor prezenta soluţii specifice în vederea utilizării dispozitivelor de stocare. Veţi cunoaşte şi modalităţile de setare a mediului grafic, precum şi numeroasele regimuri de lucru ale sistemului de operare Linux.
Cursul Linux Operating System vă va răspunde la întrebările:
1. Ce este Linux?
Linux este un sistem de operare apărut la începutul anilor ‘90. A apărut ca derivat al sistemului de operare Unix, creat pentru sisteme mari şi servere puternice, nefiind gratuit. Sistemul de operare Linux uneşte două lucruri foarte bune – stabilitate şi fiabilitate, moştenite de la sistemul de operare Unix, precum şi faptul că este vorba de un software gratuit.
O mare parte din dezvoltarea sistemelor de operare Linux s-a desfăşurat în cadrul proiectelor Open Source şi GNU GPL, aşadar, pe lângă faptul că sistemul de operare Linux este gratuit, şi codul lui sursă este accesibil gratuit tuturor celor care vor să se ocupe cu dezvoltarea acestui sistem de operare. Diversitatea Linuxului se reflectă cel mai bine în numărul mare de distribuţii, prin care este disponibil utilizatorilor.
2. Ce sunt distribuţiile Linux?
Conceptul de distribuție poate fi neclar pentru cei care sunt la începutul descoperirii lumii Linuxului. Deoarece codul sursă al kernelului Linux este gratuit pentru distribuire, dezvoltatorii de software au posibilitatea de a-l descărca gratuit. Kernelul este nucleul sistemului de operare în jurul căruia se mişcă totul. Dezvoltatorul unei distribuţii Linux poate să schimbe şi să îmbunătăţească ulterior codul sursă şi să creeze un kernel personalizat. De asemenea, poate să adauge instrumente, servicii şi aplicaţii specializate în sistemul de operare ca să-i crească utilitatea.
Rezultatul modificării codului sursă şi al adăugării elementelor este distribuţia Linux. Existenţa unui număr mare de distribuţii Linux este o altă caracteristică unică a Linuxului, care îl deosebeşte de alte sisteme de operare. Aproape toate celelalte sisteme de operare se dezvoltă şi se vând de către un producător. De exemplu, un producător care dezvoltă şi vinde Mac OS este Apple. Nu există posibilitatea de a achiziţiona versiunea Novello a Mac OS-ului și nici posibilitatea de a achiziţiona Mac OS de la Microsoft, la fel cum nu există Apple şi Oracle Windows.
3. Care distribuţie este cea mai bună?
Este greu de dat un răspuns concret la această întrebare. Distribuţia care corespunde cel mai bine unui utilizator depinde de nevoile şi aşteptările sale concrete, dar în general există o clasificare informală în distribuţii Linux „mai grele”, „mijlocii” şi „mai uşoare”. În distribuţiile mai uşoare intră cele destinate utilizatorilor obişnuiţi, ca de exemplu, Ubuntu (deşi Ubuntu are şi ediţii de server).
În distribuţii „mijlocii” s-ar clasifica OpenSUSE, CentOS, Slackware şi altele. În „mai grele” intră Debian şi unele distribuţii care sunt derivatele sale. Totuşi, să revenim la răspunsul la întrebare. Cel mai simplu spus, cea mai bună distribuţie este cea care vă satisface cea mai mare parte a nevoilor voastre. De aceea, înainte de alegerea distribuţiei trebuie să vă informaţi în detaliu ce anume vă oferă cu exactitate o anumită distribuţie şi care sunt experienţele altor utilizatori.
4. Ce poate face Linux?
Linux poate fi optimizat să funcţioneze excelent ca sistem desktop. Totuşi, Linux a fost inclus încet pe această piaţă. Există două motive principale pentru asta. Primul, din punct de vedere istoric, a fost lipsa aplicaţiilor productive disponibile pentru Linux. Utilizatorii au nevoie la calculatoarele personale de procesoare de text, programe pentru lucru cu tabele şi software de prezentare, pentru a-şi îndeplini obligaţiile zilnice. Până nu demult, aceste tipuri de aplicaţii nu au fost disponibile pentru utilizatorii Linux, dar realizarea pachetului de producţie OpenOffice.org a modificat această situaţie şi Linux a devenit o soluţie serioasă pentru calculatoarele desktop.
În afara faptului că poate fi un sistem de operare desktop, de asemenea Linux poate fi implementat şi ca sistem de operare server, iar Linux funcţionează excelent ca server. În esenţă, Linux este perceput mai mult ca sistem de operare care poate fi văzut mai degrabă în camerele de server, decât pe calculatoarele desktop. Astăzi, în lumea virtuală, trebuie să fiţi conştienţi de pericolul ce vă ameninţă reţeaua. Majoritatea companiilor practică implementarea de firewalls de reţea cu scopul de a-și proteja reţelele de internet faţă de amenințările ce provin din reţeaua publică externă (precum internetul).
5. Este mai bun Windows sau sistemul de operare Linux?
De la apariţia Linuxului, aceasta a devenit întrebarea permanentă şi cauza multor discuţii. Există utilizatori care susţin ideea că Linux este o soluţie excelentă ca sistem de operare, în timp ce pe de altă parte, există utilizatori care nu ar renunţa niciodată la uşurinţa lucrului în mediul Windows. Care este mai bun? Adevărul este undeva la mijloc. În urmă cu mai bine de 10 ani, Linux a fost orientat către sistemele server, aşadar, a reprezentat o mare necunoscută pentru utilizatorii obişnuiţi.
De aceea, nu a fost foarte popular. Totuşi, în ultimii 10 ani s-au făcut multe în vederea interfeţei utilizator grafice, a accesibilităţii aplicaţiilor pentru utilizatorii finali şi a simplificării lucrului în sistemul de operare. Se poate spune că astăzi şi Linux , şi Windows pot realiza la fel de bine toate sarcinile date. Desigur, pentru utilizatorii cărora le place să exploreze şi vor să cunoască un altfel de sistem de operare, cu alte soluţii, se recomandă Linux.
6. Ce este kernelul?
Kernelul este nucleul sistemului de operare, care asigură accesul la hardware, la controlul procesului şi la controlul complet al sistemului. Kernelul are suport pentru componente hardware, de aceea o alegere bună a kernelului este esenţială pentru funcţionarea corectă a sistemului de operare. Astfel, de exemplu, unele distribuţii Linux au mai multe kerneluri precompilate, disponibile, unde fiecare deţine un set standard de drivere şi drivere specifice suplimentare.
Se poate seta unul dintre kernelurile precompilate care va fi folosit pe calculator, dar la fel se poate face propriul kernel, compilând din codul sursă. Kernelul Linux a fost primul care a creat şi a compilat Linux Torvalds în 1991 şi l-a oferit gratuit tuturor celor care vor să lucreze la dezvoltarea lui. Practic, de atunci a început şi „revoluţia Linux“, care durează şi în zilele noastre.
7. La ce se foloseşte Shell?
Cea mai cunoscută caracteristică a Linuxului este existenţa limbajului Shell. Cândva, lucrul în Linux s-a bazat exclusiv pe execuția comenzii în Shell. Shell este un limbaj de programare folosit pentru execuția comenzilor sistemului de operare. Folosind sistemul de operare desktop, utilizatorul marchează cu mouse-ul obiectul dorit în mediul grafic, apoi aplică o operaţie asupra lui.
De exemplu, utilizatorul poate marca iconiţa ce reprezintă un fişier sau un director, apoi să copieze sau să mute această entitate într-un alt loc în sistemul de fişiere. Din contră, folosind comanda în mediul Shell, utilizatorul tastează comanda text a sistemului de operare cu parametrii doriţi în linia de comandă. Acest sistem de lucru poate fi confuz şi complicat pentru utilizatorii care s-au obişnuit cu lucru în mediu grafic de utilizator. Dar, pe de altă parte, această muncă oferă o flexibilitate mai mare, în special în servicii de administrare a calculatoarelor şi a reţelelor de calcul.
Planul şi programa
1. Conceptele de bază ale Linuxului
- Introducere în Linux
- Linux shell şi utilizarea promptului shell
- Utilizarea serviciului help pentru comenzile Linux
- Variabile de mediu, alias-uri, redirecţie şi piping
2. Lucrul cu fişiere şi directoare
- Utilizarea editorului de text vi
- Gestionarea fişierelor Llinux
- Gestionarea directoarelor din linia de comandă
3. Planificarea, designul, instalarea şi configurarea Linuxului
- Planificarea şi designul procesului de instalare a Linuxului
- Instalarea Linuxului şi configurarea sistemului
4. Procesul de butare şi runlevels
- Butarea Linux
- Gestionarea Linux runlevels
5. Grafica şi instrumente grafice de sistem
- Gestionarea mediului grafic
- Configurarea Display managerului şi a instrumentelor accesibile
6. Gestionarea software-ului
- Gestionarea software-ului cu ajutorul RPM-ului
- Instalarea software-ului din codul sursă
- Gestionarea pachetelor software Debian şi a bibliotecilor partajate
7. Utilizatori, grupuri de utilizatori şi lucrul cu datele
- Gestionarea conturilor şi a grupurilor de utilizator
- Gestionarea sistemului de fișiere Linux
- Backup-ul datelor
- Gestionarea proprietăţii, a permisiunilor şi a cotelor
8. Lucrul cu procesele Linux
- Procese în Linux
- Gestionarea proceselor activate
- Stabilirea proceselor
9. Linux în reţea
- Reţele IP
- Configurarea parametrilor de reţea
- Rezolvarea problemelor în reţea (troubleshooting)
3 moduri de a obține un job bine plătit
Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici
Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este deschisă.
Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.
Înscrie-te