Din ce cauză Europa insistă asupra învăţământului nonformal?

Interesul instituţiilor europene pe tema educaţiei a rezultat indirect din anumite puncte de plecare sociologice şi economice, dar şi din anumite valori ale Europei moderne.

Ce înseamnă aceasta, de fapt?

Răsfoind multe din documentele importante, rapoarte de la întâlniri, seturi de recomandări ale unor departamente importante ale Consiliului Europei, deseori veţi găsi următoarele cuvinte care apar frecvent:

Pe scurt, Europa se confruntă cu provocările epocii moderne, care constau în schimbarea conceptului economic, dar şi în schimbarea componenţei societăţii, care acum este multietnică în multe ţări ale Europei. Ca o consecinţă inevitabilă a acestor schimbări, se ajunge la schimbarea conceptului de educaţie, care se transformă într-unul modern ce presupune “învăţarea pe tot parcursul vieţii”.

Europa îşi exprimă convingerea că educaţia formală nu mai este capabilă să dea răspunsuri la aceste provocări folosind exclusiv forţele şi valorile proprii, ci are nevoie de “o fortificare în sensul practicării educaţiei nonformale” (Raportul Comitetului de Cultură şi Educaţie din cadrul Consiliului Europei, anul 1999).

Conceptul modern de educaţie priveşte educaţia ca "Lifelong Process", adică un proces de învăţare care se desfăşoară pe tot parcursul vieţii, spre deosebire de conceptul tradiţional, în cadrul căruia educaţia se dobândeşte în cea mai mare parte în timpul şcolarizării formale.

În societatea modernă sunt însă necesare abilităţi noi, cunoştinţe suplimentare, un proces simultan de promovare a valorilor, precum egalitatea socială, accesul la educaţie pentru toţi şi participarea activă la viaţa democratică.

În acest fel, este asigurat spaţiul pentru apariţia educaţiei nonformale şi informale.

În ce constă importanţa educaţiei nonformale, mai ales în comparaţie cu educaţia formală?

”Educaţia formală şi nonformală sunt complementare. Ele coexistă. Elementele uneia se pot regăsi în cealaltă” (Citat din raportul Grupului de lucru pentru Educaţia nonformală, din cadrul Consiliului Europei, anul 2001)

Complementaritatea – cuvântul cheie care marchează poziţia europeană dominantă privind relaţia dintre educaţia nonformală (mai departe în text ENF) şi formală (mai departe în text EF) şi care arată cât de multă importanţă se acordă astăzi educaţiei nonformale.

Aceasta este considerată astăzi în Europa ca fiind parte necesară a conceptului modern de educaţie, ca o completare esenţială şi de neînlocuit a educaţiei formale.

Direcţia pentru Tineret şi Sport din cadrul Consiliului Europei subliniază importanţa ENF prin câteva aspecte:

Tendinţa de recunoaştere a educaţiei nonformale şi o dilemă

Odată cu observarea importanţei educaţiei nonformale, în Europa creşte interesul pentru problema recunoaşterii ENF. Mai precis, creşte tendinţa spre un anumit grad de formalizare şi acreditare a acestei căi complementare de dobândire a cunoştinţelor.

Principalul motiv al acestei tendinţe de recunoaştere a ENF constă în necesitatea de a se asigura şi îmbunătăţi calitatea cunoştinţelor dobândite pe această cale, iar mai apoi în posibilitatea de a compara diferite tipuri de ENF (în diferite ţări, dar şi în diferite domenii de aplicare a acestui tip de educaţie).

În acest sens, preocuparea de bază a Grupului de lucru pentru Educaţia nonformală din cadrul Consiliului Europei este formarea standardelor şi a criteriilor clare de calitate a ENF şi aceasta la nivel european – precizarea listei de cunoştinţe, abilităţi, competenţa trainer-ului (instructorului) în cadrul ENF, a criteriilor de evaluare a calităţii procesului de educaţie efectiv, adică a cunoştinţelor care se dobândesc pe această cale.

Cartea albă (White Paper On Youth, 2002), documentul cheie al Comisiei Europene care analizează importanţa ENF pentru tineretul din Europa şi crearea politicilor pentru tineret, pe lângă sublinierea importanţei ENF, subliniază şi o dilemă foarte importantă: cum să se facă legătura dintre necesitatea unui anumit grad de formalizare a cunoştinţelor care sunt oferite şi obţinute prin ENF şi caracterul nonformal al ENF în sine, care este caracterizat printr-o anumită spontaneitate?

Această dilemă este foarte des tema dezbaterilor care au loc în cadrul instituţiilor europene importante.

Dacă pentru educaţia nonformală stabilim criterii de calitate clare şi cuprinzătoare şi prin acesta o acredităm, o recunoaştem ca parte importantă a educaţiei moderne, există pericolul ca aceasta să devină atât de asemănătoare cu cea formală, încât să-şi piardă specificul ei şi, în mod paradoxal, să-şi piardă valoarea!

La sfârşitul acestui segment de text, trebuie menţionat şi că există propuneri ca această dilemă să se rezolve prin încorporarea anumitor elemente ale ENF în sistemul EF şi prin aceasta să se completeze şi să se întărească EF.

Acest lucru îl putem observa şi în ţara noastră, prin reforma educaţiei formale, care, printre altele, presupune utilizarea unor experienţe şi practici bune, care au pornit din sectorul ENF, cum sunt: introducerea noilor abordări în transmiterea cunoştinţelor, crearea corpurilor participative de învăţare, evidenţierea ideii de învăţare autoregulatorie.

Un exemplu vizibil şi important de aplicare a acestei idei despre introducerea elementelor ENF în şcolarizarea formală la noi este acreditarea din partea Ministerului Educaţiei şi Sportului a unor seminare educaţionale pentru perfecţionarea profesională a cadrelor didactice.

Aceste seminare au luat naştere chiar pe terenul fertil al sectorului nonformal.

Recomandări privind dezvoltarea ENF pentru ţările membre, dar şi pentru cele care sunt pe cale să devină membre

Răsfoind mai departe documentele europene importante privind ENF, se poate observa încercarea de transformare a importanţei modului nonformal de educaţie în formularea mai concretă şi mai constructivă a anumitor seturi de recomandări pentru guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene.

În documentele miniştrilor europeni de tineret, ale Comitetului European pentru Tineret şi ale Comisiei Europene se accentuează importanţa recunoaşterii statutului ENF în ţările membre ale Uniunii Europene. În unele părţi, accentul este pus mai mult pe promovarea valorilor (promovarea şanselor egale pentru toţi, a societăţii civile şi a drepturilor omului), iar în alte părţi pe importanţa stabilirii calităţii ENF la nivel european.

Când este vorba de tineret, Comisia Europeană în programele sale destinate acestui grup ţintă (YOUTH Program) îşi stabileşte scopul ca prin ENF să se aibă în vedere necesităţile tinerilor, dar şi ale celor care lucrează cu ei, să li se acorde informaţiile necesare, anumite traininguri, cunoştinţe şi abilităţi dobândite prin educaţia nonformală.

Există şi iniţiative ca tinerii din întreagă Europă să stabilească legături între ei şi să devină mai puternici. Sunt cunoscute trei acţiuni în acest sens - Youth Exchanges, European Voluntary Service şi Youth Initiatives.

Comitetul Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei a dat şi anumite recomandări concrete ţărilor membre (în consecinţă, aceasta se referă şi la România) în legătură cu promovarea şi acreditarea ENF. Urmează câteva dintre aceste recomandări, parţial explicate şi parafrazate:

1. Având în vedere că ENF este astăzi o parte din procesul fundamental de promovare al învăţării pe tot parcursul vieţii (Lifelong Learning Process), se recomandă dezvoltarea unor standarde eficiente de recunoaştere a ENF ca fiind partea esenţială a educaţiei generale – înainte de toate, se referă la calitatea însăşi a procesului educativ în cadrul ENF.

2. Se pune accent pe importanţa încurajării progresului ENF oferind informaţii şi exemple de bună practică, metode şi realizări în educaţie ca şi formarea listei de abilităţi, experienţe şi cunoştinţe (ca rezultat al învăţării) asimilate prin ENF.

3. Se recomandă promovarea şanselor egale pentru toţi tinerii, cu referire specială la grupurile sociale dezavantajate, prin crearea de condiţii egale de educaţie prin ENF, cu scopul ca aceşti oameni tineri să dezvolte complet potenţialul pe care îl au şi să se micşoreze diferenţele sociale şi discriminarea socială.

4. Se recomandă încurajarea oamenilor tineri să contribuie la promovarea valorilor precum cetăţenia activă, drepturile omului, toleranţă, dreptate socială, dialogul între generaţii, pace şi înţelegere interculturală.

5. Prin activităţile ENF tinerii trebuie să fie încurajaţi să participe mai activ în viaţa socială, mai ales în ţările care sunt în tranziţie.

6. Promovarea dialogului dintre participanţi, implicaţi în ENF şi EF şi încurajarea unei înţelegeri mai bune a diferitelor abordări în educaţie, în diferite ţări europene.

7. Asigurarea tuturor resurselor (atât celor umane, cât şi celor financiare) de care este nevoie ca ENF să devină un element important al politicii naţionale de tineret.

Concluzie

ENF în viziunea europeană este partea complementară şi de neînlocuit din cadrul întregului proces educaţional din ţările europene. În sens politic, cred că semnificaţia acestui fapt pentru ţara noastră nu trebuie accentuată în mod deosebit.

La sfârşit, totuşi, voi sublinia importanţa din punct de vedere uman, şi anume că ENF este recunoscută ca un răspuns puternic şi de calitate la diferite necesităţi ale omului modern. Aici se ascunde prospeţimea şi energia acestei noi puteri a societăţii moderne.

Autor: Markovici Sania

REFERINŢE:
1. Council of Europe - Committee of Ministers - Recommendation of the Committee of Ministers to member states on promotion and recognition of Non-Formal education/learning of young people, on 30 April 2003.
2. European Steering Committee for Youth (CDEJ), 30th meeting, Strasbourg, 18 and 20 February 2003
3. Report of working group on Non-Formal Education: The present debate on recognition and quality standards at european level, 2001.
4. Report of Committee on Culture and Education: Non - Formal Education, 15 December 1999.
5. European Commission, Directorate - General for Education and Culture: Common European principles for validation of Non-Formal and Informal Learning, 8 May 2003.
6. Council of Europe, Directorate of Youth and Sport: Study on the links between formal and non-formal education, Strasbourg, March 2003.
7. Catalogul programului de perfecţionare profesională a celor angajaţi în sistemul şcolar în anul 2002/2003, Belgrad, 2002, Ministerul Educaţiei şi Sportului al Republicii Serbia.