Știți ce salarii au programatorii în străinătate?

Multe țări din lume, precum America, Germania, Elveția și Slovenia sunt obligate să importe programatori de calitate. Pe măsura cererii, și salariile programatorilor din străinătate sunt destul de mari.

De aceea, și experții IT din regiune aleg tot mai des să plece în străinătate. Pe lângă posibilitatea unei vieți într-una din țările atractive, programatorii din țară aleg să trăiască în străinătate în special datorită salariilor din domeniul IT.

Programatorii de calitate din regiune sunt întâmpinați cu bucurie în țările din întreaga lume:

În doar câțiva ani, în SUA s-au emis peste 250 de permise de muncă experților noștri în IT, și aceasta fără o diplomă în prealabil! De exemplu, în Germania, de la experți IT și ingineri nu se cere recunoașterea diplomei.

Cât câștigă programatorii în străinătate, ce beneficii au la locul de muncă și cât sunt de mulțumiți de ceea ce fac

Privitor la câștigul în sectorul IT în străinătate, în fruntea listei se află America, apoi Elveția, Danemarca, Norvegia, Israel, Suedia, Marea Britanie, Germania, Australia, Canada, Olanda, Finlanda, Noua Zeelanda și Franța.

Pe lângă faptul că sunt în top când vine vorba de câștiguri, programatorii din străinătate se pot aștepta în perioada următoare și la creșterea salariului:

  • Cercetările arată că salariile programatorilor din lume au tendința de a crește și se preconizează că nu se vor opri aici. 

În funcție de poziție și de experiență, programatorii câștigă în străinătate de la 35 000 până la 111 000 de dolari pe an în funcție de țara unde lucrează.

Ca să aveți o imagine mai clară cu privire la ce vă puteți aștepta dacă alegeți să vă dezvoltați cariera în străinătate, vă prezentăm câștigurile în domeniul IT din America, Germania, Elveția și Slovenia.

Salariile programatorilor în America

Un programator junior are în America un salariu anual de 61 000 de dolari, în timp ce un programator senior câștigă în America 117 000 de dolari pe an.

În afară de experiență și poziție, salariul este influențat și de limbajul de programare folosit. Astfel, de exemplu:

  • În America programatorii care lucrează în JavaScript pot câștiga până la 110 000 de dolari pe an;
  • În America salariul programatorului care face coduri în limbajul Java este de până la 102 000 de dolari pe an;
  • În America programatorii PHP câștigă până la 86 000 de dolari pe an. 

Având în vedere că și în SUA cererea de programatori este mai mare decât numărul experților de calitate, se preconizează o creștere salarială și pe viitor:

  • Anul trecut, salariile au crescut cu 3%. 

Creșterea salarială va depinde și de limbajul folosit de programator:

  • Se așteaptă ca programatorii PHP să atingă o creștere salarială în jur de 7%;
  • Programatorii Java se pot aștepta la o creștere salarială în jur de 8%. 

Salariile programatorilor în Germania

Salariul unui programator junior în Germania este în jur de 47 000 de dolari, în timp ce un programator senior câștigă și până la 64 000 de dolari pe an.

În ce privește limbajele de programare, salariile în Germania variază în funcție de posibilitățile de aplicare a limbajului, precum și de numărul de programatori care lucrează cu el.

  • Câștigul din IT al unui programator care lucrează în PHP este în jur de 47 000 de dolari pe an;
  • un programator Java are un venit în jur de 48 000 de dolari pe an;
  • un dezvoltator JavaScript câștigă în jur de 46 000 de dolari. 

Salariile programatorilor în Elveția

O țară atractivă pentru muncă este și Elveția. În afara de sistemul bine organizat și educația de calitate, aceasta se poate lăuda și cu câștiguri mari în sectorul IT.

Salariul unui programator junior în Elveția este în jur de 76 000 de dolari, iar un programator senior câștigă în jur de 109 000 de dolari pe an.

Ca și în alte țări, și în Elveția salariul nu depinde doar de anii de experiență, ci și de limbajul folosit:

  • dezvoltatorii PHP câștigă în jur de 73 000 de dolari pe an;
  • un programator Java câștigă în jur de 83 000 de dolari pe an;
  • un programator JavaScript poate câștiga în jur de 93 000 de dolari pe an.

Cum se poate câștiga în domeniul IT în străinătate? Ce caută angajatorii de la candidați?

În loc de diplomă de licență, în multe țări din străinătate, în special în America, abilitățile și competențele candidatului constituie un avantaj la angajare.

Cercetările relevante au descoperit lucruri care vă pot uimi:

  • În America 56% dintre programatori nu au diplomă de licență în științele IT;

Programatorii din străinătate apreciază mult studiul individual online, precum și perfecționarea prin diferite cursuri offline și online:

  • 69% dintre programatori au afirmat că sunt autodidacți. 

Pe un site cunoscut pentru bursa locurilor de muncă pentru experți IT în străinătate, pentru 61% dintre joburile oferite nu s-a cerut diplomă de la candidați.

Având în vedere că sectorul IT se dezvoltă cu o viteză imensă, pentru angajatori este mai important ce pot să facă candidații, care sunt abilitățile și competențele lor, ce portofoliu au și mai puțin ce au învățat la facultate în urmă cu cinci sau zece ani.

Este simplu:

Tehnologia se dezvoltă constant, iar ca să fie în pas cu ea, trebuie să învețe singuri, adică practic.

De aceea, în străinătate angajatorii caută cea mai dorită caracteristică a programatorului:

  • Capacitatea de a rezolva probleme.

În special trebuie accentuat că 90% din angajatori apreciază cel mai mult experiența, în timp ce 72,7% apreciază portofoliul.

Școli pentru programare

Având în vedere că codarea și dezvoltarea software sunt domenii care se dezvoltă foarte repede, mulți programatori care caută un job în străinătate aleg să dobândească abilitățile necesare în școlile unde se poate învăța programarea.

Gândite ca locuri unde oamenii fără experiență în programare pot dobândi competențe necesare în câteva luni pentru a găsi un job bine plătit, școlile atrag în băncile lor și studenți care se ocupă deja cu programarea.

Cercetările arată că sunt mulți programatori în străinătate care au absolvit astfel de școli sau cursuri:

  • 45% dintre programatori aveau deja un job când au decis să se înscrie la o școală superioară;
  • 9,7% dintre programatori s-au angajat înainte să termine acest gen de școală;
  • 11,3% s-au angajat imediat după absolvirea unei școli de acest gen. 

Privitor la salariile programatorilor în străinătate și modalitățile de a obține un job, studiile recente au arătat că școlile pentru programare au rezultate bune în ce privește angajarea:

  • 73% din cursanții acestor școli s-au angajat ca programatori.

Cele mai căutate limbaje de programare în străinătate

Programatorii din străinătate câștigă folosind:

  • JavaScript: 62,5%;
  • Java: 39,7%;
  • PHP: 28,1%.

De asemenea, foarte populare sunt și Python, SQL și C#.

În general, programatorii din străinătate știu în medie patru limbaje și le-ar plăcea să știe încă atâtea.

Câștigurile în IT în străinătate se obțin lucrând într-o companie

Când vine vorba de locul de angajare a programatorilor în străinătate, marea majoritate lucrează în companii:

  • 70,3% au joburi permanente.

În plus, un număr de experți IT din lume au decis să câștige exclusiv prin intermediul site-urilor freelance – în jur de 10,2%.

Salariile programatorilor se câștigă în diferite industrii:

În ce privește companiile pentru care lucrează, programatorii nu sunt angajați exclusiv în firmele care se ocupă cu dezvoltarea software, ci pot câștiga în diferite industrii care au nevoie de serviciile lor.

În zilele noastre, când munca se mută în sfera digitală, aceasta înseamnă aproape în toate domeniile economiei.

Programatorii în străinătate lucrează în următoarele companii:

  • Software: 28,2%;
  • Internet sau servicii de rețea: 14,3%;
  • Finanțe, domeniul bancar, asigurare: 8,5%;
  • Mass-media, publicitate, editare și divertisment: 4,9%.

Salariile programatorilor din străinătate nu sunt singurul motiv de satisfacție

Câștigurile IT din străinătate nu sunt singurul motiv de satisfacție a experților care și-au găsit locul de muncă în diferite colțuri ale lumii.

Ca aspecte care influențează gradul de satisfacție al companiei unde lucrează, programatorii în străinătate subliniază:

  • Cantitatea de timp liber: relația dintre timpul petrecut la muncă și cel pe care un programator îl poate dedica propriei persoane și familiei sale este unul dintre cei mai importanți factori cu privire la luarea deciziei privind acceptarea jobului:
  • Posibilitatea perfecționării profesionale și personale: trainingurile plătite, seminarele și pregătirile, precum și proiectele care influențează progresul de afaceri cântăresc mult în decizia programatorilor referitoare la alegerea firmei în care își vor dezvolta cariera;
  • Probleme interesante care se rezolvă: programatorii sunt oameni creativi și au nevoie în permanență de provocări care să îi motiveze și să îi facă fericiți. 

Când caută un job nou, pe lângă salariu, programatorii au subliniat următoarele lucruri, evaluându-le la o scală de la 1 la 5:

  • Oportunitatea de perfecționare profesională: 4,23;
  • Beneficii oferite de locul de muncă: 4,09;
  • Atmosfera în birou: 4,01.

Beneficiile la care se pot aștepta programatorii în străinătate și pe care le apreciază enorm sunt:

  • Zile libere: 57%;
  • Posibilitatea de a lucra de acasă: 53,3%;
  • Beneficii de sănătate: 47,1%.

Orarul de muncă flexibil

Programatorii consideră că nimic nu ucide creativitate ca programul de muncă de la 9h la 17h. De aceea, cele mai de succes companii din lume care angajează experți IT permit program de lucru flexibil.

Posibilitatea de a veni la birou și de a pleca în funcție de nevoile personale este ceva ce programatorii din străinătate apreciază foarte mult.

Lucrul de acasă

Multe companii din lume permit lucrul de acasă deoarece acesta s-a dovedit a fi cel mai eficient când vine vorba de industria IT.

O companie mare care stă în spatele gigantului WordPress și-a închis biroul deoarece angajații ei lucrează în general de acasă și nu veneau la birou.

Când le oferiți posibilitatea de a lucra în spațiul lor, așa cum le convine, programatorii au chiar și rezultate mai bune decât atunci când li se cere să stea la birou.

Rezultate în loc de timpul petrecut la birou

Salariile programatorilor din întreaga lume depind de rezultate, nu de timpul petrecut la muncă.

Angajatorii apreciază programatorii care își termină proiectele la timp, care știu să rezolve probleme, chiar și să anticipeze posibile probleme și să le împiedice.

Este indiferent dacă aceste rezultate sunt obținute de acasă, de la birou sau chiar din altă țară.

Programatorii din străinătate sunt mulțumiți de salariu și de job

O concluzie generală când vine vorba de câștiguri în IT este că programatorii sunt mulțumiți. În afară de bani, programatorii din străinătate sunt mulțumiți și de carierele lor, de joburile momentane și de beneficiile aduse de acestea: mult timp liber, atmosfera de lucru plăcută, multe ocazii de perfecționare.

Dacă și voi sunteți o persoană care vrea să aibă mai mult decât o viață decentă în străinătate, căreia îi place aventura și vrea să locuiască într-una din metropolele lumii, atunci străduiți-vă ca acolo să vă aștepte un succes sigur și un câștig excelent.

Asigurați-vă, la scurt timp înainte de plecare, certificate recunoscute pe plan internațional și apreciate din domeniul IT.

Fiecare dintre titlurile de specialitate pe care le obțineți la LINK Academy sunt recunoscute la nivel internațional, deoarece diplomele și certificatele le obțineți direct de la Departamentul de Examinare Internațională al Universității Cambridge, Microsoft, Adobe, Zend și CompTIA, din Anglia, Olanda și SUA.

LINK Academy are cel mai înalt nivel de parteneriat cu instituții și companii IT de top din lume și este una dintre instituțiile educaționale din Balcani și una din puținele instituții educaționale din Europa cu o astfel de autorizare.

LINK Academy este unul din puținele centre Zend Training din lume și primul centru de training cu licență pentru programul Distance Learning.

Un alt bilet în lumea joburilor foarte bine plătite în străinătate îl reprezintă certificatul Adobe, cel mai modern indicator despre cât de expert sunteți în domeniul designului, web-ului și al videoului. LINK Academy vă oferă posibilitatea de a susține examenul și pentru acest certificat apreciat.

LINK Academy vă oferă, în mai puțin de un an de zile de școlarizare tradițională sau online, tot ce aveți nevoie în străinătate ca să aveți succes.

Tot ce trebuie să faceți este să trimiteți o vedere când ajungeți.

Dacă totuși nu doriți să călătoriți în străinătate, ci aveți planuri legate de țară, vedeți care sunt salariile programatorilor în România.

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 se închide.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te